Marti, dupa Craciun

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

Pentru ca unii oameni (sau mai degraba "useri") descopera de fiecare data, la fiecare film romanesc, ca nu sunt in stare sa poarte un dialog, deschid acum, aici, acest topic. Invit pe toata societatea care are ceva de zis, sa zica.

conditia nr 1 si ultima: ca sa vorbeasca despre film trebuie ca macar sa-l fi vazut.
In rest, contez pe bunul simt si anii de educatie.

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

Dan C. Mihailescu in Dilema veche
...
"Urmează seara de 16 septembrie crt., cînd am văzut filmul lui Radu Muntean Marţi, după Crăciun, care m-a căpiat, pur şi simplu, de plăcere. Mă rog, accept oricîte castane din partea amicilor care, în faţa sălbaticului meu veleitarism cinematografic, m-au acuzat că n-am văzut nici Boogie, nici Hîrtia va fi albastră şi că tot aşa m-am extaziat infantil anul trecut, cînd mi-am vărsat în Idei în dialog admiraţia pentru (atunci, dramaturgul) Mimi Brănescu, pe urmă ce omul făcea de multă vreme săli pline la Teatrul ACT. Şi ce? N-am şi eu dreptul să mă bucur copilăreşte? Musai să intru-n toga şi coturnii specialistului firoscos, ca să spun că tăcerile lui Brănescu sînt (adică spun) cît grimasele lui Robert de Niro şi că figura lui semnifică tot atîta cît excepţionalul body language (a.l.ş. dixit) al lui Dragoş Bucur din Poliţist, adjectiv?

Dan C. MIHĂILESCU | Ce mi se-ntîmplă

Felii de viață

Scriam aici joia trecută despre efectul năucitor pe care l-a avut (şi) asupra mea filmul lui Radu Muntean – Marţi, după Crăciun. Mai precis, despre partitura lui Mimi Brănescu şi extraordinara încărcătură de semnificaţii a tăcerilor sale. Scenariul este tulburător şi scutit de fisură, tocmai prin stârnirea demenţială a non-verbalului. Adevăratul aflux lexical, semantic al textului se desfăşoară invizibil şi inaudibil, propriu-zis în mintea spectatorilor. Privitorul trebuie să-şi croiască singur textura şi să-şi rostească în gînd tot acel melanj devastator de vinovăţie şi jubilaţie, de febricitare într-o parte, abulie şi plictis în cealaltă, cu uluirea în faţa ispitei de neînvins, conştiinţa eşecului afectiv, agasările conjugale, acreala paternă şi stînjeneala filială (Victor Rebengiuc e de-a dreptul gigantic în nimicul ruginit pe care-l reprezintă), odată cu spulberarea confortului domestic şi surprizele provocatoare ale noului triumf.

Răstignit între două feminităţi complementare şi egal justificate, bărbatul este livrat, la început stuporii culpabile, apoi revoltei virile, dar şi apatiei resemnate, apoi iarăşi impulsurilor de frondă, perfect legitime fiind deopotrivă furia soţiei şi reticenţele iubitei, ca şi ezitările soţului, fervorile neojuvenile ale amantului ş.a.m.d.

Pentru că totul este indecidabil, hărţuitor şi amuţitor aici. Oricînd este trăit cu tărie şi înverşunare hipnotică, adulterul reconfirmă definiţia hegeliană a tragicului: fiecare dintre forţele angajate în conflict are partea ei de dreptate. Or, ce este în chip frenetic magnetizant în miezul triunghiului Mirela Oprişor – Mimi Brănescu – Maria Popistaşu e tocmai egalitatea de şanse şi neşanse, de motivaţii, pretexte culpabilizante şi decizii bicefale. (Un triunghi pe care n-am cum să nu-l aplic mental pe situaţia lui Pavel Anicet, prins în hăţişurile dintre Una şi Ghighi, iubindu-le la fel de intens, dar pentru alte raţiuni, pe fiecare, din romanul lui Mircea Eliade Întoarcerea din rai, reiterînd chiar biografic situarea autorului între Sorana Ţopa şi Nina Mareş.) „Viaţă, frate!“ – a exclamat, ulterior lungile minute de aplauze de la sfîrşitul filmului, un tînăr din preajma noastră. Exact formula asta am auzit-o ieşind de la una dintre piesele lui Mimi Brănescu de la Teatrul ACT, regizată de Alexandru Dabija. Vîrsta publicului? Majoritar 25-40, cu destui teenagers şi cîţiva cincagenari. Numai că atunci-acolo, opinia s-a scindat, alţi tineri mustăcind la aducerea cotidianului opărit pe scenă şi preferînd katharsis-ul dinspre fantazare şi evazionism (cineva chiar a citat Maestrul şi Margareta).

Mă rog, gusturi şi opţiuni.

Ce nu poate nega nimeni este performanţa superbă a scenariului (Radu Muntean, Răzvan Rădulescu, Alexandru Baciu) şi a trioului actoricesc. Ca şi pofta noastră de-a ne înfrupta din feliile de viaţă ca dintr-un fruct proaspăt. (Să zic şi oprit!?)"

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/nevinovata-plingere-mila
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/felii