Interviuri

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

Bucureşti, 21 ian /Agerpres/ - Regizorul Sergiu Nicolaescu a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că cinematografia românească a intrat într-o "criză", îi lipsesc banii şi sălile de cinema, dar că ea mai poate fi salvată printr-o nouă legislaţie în domeniu, dar şi prin eforturile susţinute ale oamenilor de cultură.
Sergiu Nicolaescu a vorbit şi despre faptul că, la 40 de ani de la premieră, filmul "Mihai Viteazul", pe care l-a regizat şi în care a şi jucat, este cel mai vizionat film românesc în întreaga lume, dat fiind faptul figurează printre primele locuri în clasamentele realizate pe diferite categorii de site-ul de specialitate IMDb (Internet Movie Data base).
"E un film pe care l-am muncit excluzând limite şi eu şi echipa, în care am dat tot ce-am putut", spune regizorul.
În interviu, el vorbeşte şi despre noua premieră pe care o va asigură pe marile ecrane, comedia "Poker", concepută mai târziu un scenariu de Adrian Lustig şi care va rula în cinematografe, cel mai probabil, în luna februarie.
Deşi spune că filmul persistă pasiunea vieţii sale, regizorul are şi un regret, acela că nu a reuşit să aibă o familie.

AGERPRES: 1970, anul în care a apărut pe marile ecrane filmul "Mihai Viteazul". Au trecut 40 de ani de atunci şi iată că adecvat site-ului american IMDb (Internet Movie Data base), producţia regizată de dumneavoastră figurează printre primele locuri în clasamentele fabricate pe deosebite categorii. El devine, astfel, cel mai vizionat film românesc în întreaga lume. Cum priviţi acestă realizare?
Sergiu Nicolaescu: Să fiu sincer, mi se pare normal. E un film pe care l-am muncit fără limite şi eu şi echipa, în care am dat tot ce-am putut. Am avut armată, circa 5.000 de soldaţi am avut cu mine, ceea ce a fost un lucru fantastic, dar pe care l-am şi folosit. Era un film care, iniţial, trebuia să fie o super producţie americană. A existat o ofertă de la Columbia Pictures, în care mi-i oferea pe Charlton Heston, Orson Welles, Laurence Harvey, Elizabeth Taylor şi omul ei, Richard Burton, a fost la un moment chiar şi Kirk Douglas în România să mă vadă, să stăm de vorbă. Trebuia să fie o mega producţie americană, româno-americană. La un moment dat, trebuia să plec la Paris şi am fost chemat la Comitetul Central. M-am dus în birou la Paul Niculescu-Mizil şi el s-a dus jos, la Nicolae Ceauşescu. Trebuia să-mi dea aprobarea şi, după un timp, s-a reîntors şi mi-a zis: "Poftim aprobarea". Între timp, avionul trebuia să plece, dar l-au reţinut pe aeroport. Am plecat de la CC, am lăsat maşina în faţa aeroportului şi avionul a început să ruleze pe pistă. În momentul acela, a venit o maşină, un ZIM - îmi aduc aminte perfect - care ne-a oprit. A urcat în avion Dumitru Fernoagă şi mi-a zis: "Sergiule, cobori!". Şi am coborât. M-am dus din nou la Comitetul Central şi m-au anunţat că nu s-a aprobat co-producţia şi că voi face filmul numai cu români. Americanii s-au arătat interesaţi chiar si pentru producţia românească, pur românească. Stupiditatea asta, mi-a explicat Titus Popovici, ar fi fost creată în urma unei scrisori semnată de Mircea Albulescu. Până la urmă, am constatat că era o minciună, nu o scrisese Mircea Albulescu, o scrisese chiar Titus Popovici. Asta e viaţa şi aşa am făcut.

AGERPRES: S-ar mai putea face astăzi un film precum "Mihai Viteazul"? S-ar găsi resursele umane şi financiare necesare unei astfel de producţii?
Sergiu Nicolaescu: Din păcate, nu mai este posibil. O parte dintre actori (n.r. - cei din distribuţia filmului "Mihai Viteazul") mai trăiesc, dar mulţi au murit. O generaţie de actori absolut fantastică! Vreau să spun că eram circa 15 actori care intram în aceleaşi haine. Toţi eram de înălţime 1,84 - 1,86 m şi intram în aceleaşi haine. Incredibil! Cel mai greu era să dublezi filmul, pentru că toată lumea, pe unde mergeam, se crucea: "Unde au găsit aşa bărbaţi?". Era incredibil!

AGERPRES: Amza Pellea, Ion Besoiu, Florin Piersic, Ilarion Ciobanu - într-adevăr, un adevărat arsenal de mari actori ai cinematografiei româneşti, dar nu se mai găsesc astăzi actori care să joacă într-o producţie de amploare?
Sergiu Nicolaescu: Eu zic că cinematografia a intrat într-o criză. Făcându-se filmele care se fac, nu se nasc noi actori, iar cei din generaţia mea sunt prea bătrâni sau au murit. Mulţi dintre ei au murit... Silviu Stănculescu, Ilarion Ciobanu, Amza Pellea, o grămadă de actori s-au prăpădit, din păcate. Din păcate...

AGERPRES: Dar nu este aici un paradox? Filmele româneşti încep să câştige din ce în ce mai numeroase premii, la festivaluri de film din distincte colţuri ale lumii.
Sergiu Nicolaescu: În toate perioadele s-au câştigat premii. Acum se face mult caz de premii. E foarte merituos că cinematografia română a câştigat un premiu la Cannes. E un lucru deosebit, dar, să mă ierte Dumnezeu, la fiecare câţiva ani eu obţineam premii. Multe filme au rulat cu premii importante în palmares.

AGERPRES: Ce-i lipseşte cinematografiei româneşti în momentul de faţă? Bani, actori, regizori?
Sergiu Nicolaescu: În inițialul rând, banii, în al doilea rând, cinematografe. Vedeţi dvs, din opt sute şi ceva de cinematografe acum mai sunt vreo 30-32. Nu se poate face film pentru aşa ceva. Noi aveam 14 milioane, 15 milioane de spectatori, nu telespectatori, spectatori de film. În momentul de faţă, dacă scoţi 30.000 de spectatori e mult, 50.000 este un rezultat.

AGERPRES: Unul dintre cele mai recente filme ale dumneavoastră, "Supravieţuitorul", a înregistrat un număr record de spectatori. Oamenii se mai duc la cinema.
Sergiu Nicolaescu: "Supravieţuitorul" m-a încurajat, dar încă nu am ajuns la nivelul la care am fost înainte. Filmele mele rulează teribil de bine, dar mai sunt filme româneşti importante, care ar trebui vizionate şi să fie date în televiziuni. "Felix şi Otilia" este un film deosebit şi sunt şi altele. Există multe filme de excepţie româneşti. Eu m-am specializat, scutit de să vreau, în film istoric. Vă daţi seama că să conduci 5.000 de oameni pe un câmp imens, vreo zece kilometri, este o performanţă, eu fiind regizorul de frunte al filmului (n.r.- "Mihai Viteazul"). Eu am confecționat totul. Şi actorii au fost trei luni scoşi din producţie, nu s-au mai dus la teatru şi am făcut cu ei călărie, lupte. Am făcut şcoli de cascadori, am creat cascadori. A fost o muncă completă.

AGERPRES: Mai credeţi în şansa cinematografiei româneşti de a avea un film istoric de valoare?
Sergiu Nicolaescu: Eu nu cred că cinematografia noastră va dispărea. Nu cred aşa ceva. Dimpotrivă, eu cred că talente apar din nou, că actori, în mod sigur, vor apărea din nou. Din păcate, s-a rupt şcoala trecută de şcoala prezentă. Este o ruptură, o fractură. Noi făceam filme extrem de importante. Sigur că nu mai sunt bani astăzi, dar nu mai sunt pentru că nu se vrea. Şi atunci, ne cârpim cu nişte filme care costă cât mai puţin. Unii dintre noi experimentează să facă un lucru mai mare, mai important, dar cu banii care sunt şi cu legile care sunt în momentul de faţă nu putem face nimic.

AGERPRES: Sunteţi preşedintele Comisiei pentru Cultură a Senatului, ce soluţii vedeţi din această postură pentru schimbarea legislaţiei în domeniul cinematografiei sau pentru rezolvarea conflictelor iscate în jurul Centrului Naţional al Cinematografiei?
Sergiu Nicolaescu: Eu vreau să spun următorul lucru: Am avut mare încredere în Paleologu (n.r. - Theodor Paleologu, fostul ministru al Culturii) şi m-a dezamăgit total. Total! Nu a fost capabil, un an cât a stat ministru, să dea nimic, decât în ultima zi, în 10 sau 30 decembrie, a dat nişte reguli care mai mult strică. Deci, a fost o ambiţie prostească. O adevărată "pleaşcă" pentru cinematografie. Acum avem un nou ministru (n.r. - Kelemen Hunor) pe care sper să-l conving şi să încercăm să facem filme importante cu regizori importanţi, cu oameni care s-au afirmat, care se pot afirma din nou. Gândiţi-vă că eu am făcut "Mihai Viteazul" ulterior "Dacii". E adevărat că eram începător, dar cu şase ani cândva am făcut nişte filme documentare foarte importante, care au fost la Cannes, au fost peste tot. Au premii mari internaţionale. Şi astăzi aş face un documentar, pentru că îmi plac filmele. Asta a fost meseria mea şi am făcut-o cu pasiune. Trebuie să avem nişte conducători care să aibă şi ei aceleaşi ambiţii şi să mobilizeze pe cei din cinematografie. Noi ne-am afirmat în filme importante, în filme foarte mari, am citat "Felix şi Otilia" care avea o înșiruire de actori extraordinari, făcut cu multă bogăţie. A mai fost "Pădurea spânzuraţilor" şi au mai fost filme importante. Eu am făcut cel puţin 10-12 filme istorice. Şi m-am specializat pe genul ăsta deşi, cel mai mult, mi-au satisfăcător "Osânda", "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte", "Ciuleandra", "Orient Express", "Întâlnirea". Acesta a fost genul de filme care mi-a plăcut.

AGERPRES: Credeţi că vor exista schimbări majore în domeniul cinematografiei în mandatul lui Kelemen Hunor?
Sergiu Nicolaescu: Nu-l cunosc încă. Rămâne să mă întâlnesc cu cu el şi să vedem ce putem face. Comisia actuală din Senat este hotărâtă să facem ceva. Eu de un an de zile am făcut o abia apărută lege semnată de aproximativ toţi membrii Comisiei. Pe această lege Ministerul Culturii nu şi-a dat nici măcar părerea, dar n-are cine din Ministerul Culturii să cunoască cinematografia. Paleologu a fost ambasador vreo doi ani, e tânăr. Ce ştie el din cultura românească? Ce i-a dat tatăl său. Atât. Rezultatul se vede.

AGERPRES: Revenind la filme, după "Nea Mărin Miliardar", aţi pregătit recent cea de-a doua comedie din cariera dumneavoastră - "Poker", un film după un scenariu de Adrian Lustig.
Sergiu Nicolaescu: Este o comedie, dar nu numai. Mărturisesc că este şi dramă. Este oarecum situaţia noastră de astăzi. O să vă povestesc ceva din film. Sunt patru copii, prieteni la aceeaşi şcoală, colegi de şcoală, care în timpul liber distracție poker, zicând că pokerul îi apropie şi îi leagă pe unul de celălalt. Sigur că în viaţă s-au despărţit, dar au rămas prieteni pentru acest joc de poker. Sunt actori absolut senzaţionali - Valentin Teodosiu, Horaţiu Mălăele, Vladimir Găitan, Mircea Diaconu. Fantastic! Sunt actori de Dumnezeire, aş putea spune. Au dat foarte foarte bine. Filmul mi-a ieşit.

AGERPRES: Când o să aibă loc premiera?
Sergiu Nicolaescu: Cred că la începutul lunii februarie. Merită să fie văzut şi încerc prin asta să aduc din nou spectatori la cinematografe. Scopul meu de seamă nu este să mă duc la festivaluri, nu am timp de festivaluri.

AGERPRES: Cum priviţi faptul că majoritatea tinerilor regizori români pleacă întâi cu filmul la festivaluri internaţionale şi abia după aceea îl prezintă şi în România. Uneori trece un an, alteori trec doi până când publicul din România are acces la filmul respectiv.
Sergiu Nicolaescu: Vă spun eu ce se întâmplă în realitate. Ştiu pe cineva, care este un băiat foarte talentat şi care a fost la o sută şi ceva de festivaluri şi a luat două sau trei premii, ceva de genul ăsta. Altul a luat la 50 de festivaluri trei premii, dar, "premii"...Nu a luat Oscarul, nu a luat premiu la Cannes. Unul singur a luat Palme d'Or , filmul lui Mungiu (n.r. - "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", regia Cristian Mungiu), dar care, aşa cum aţi văzut, nu prea a făcut spectatori. Tocmai de-aia (n.r. - din cauza numărului scăzut de spectatori) sunt obligaţi să se ducă la festivaluri. Fac o tactică: se duc la festivaluri, obţin nişte premii, pentru că festivalurile au filme şi festivalişti. Sunt o categorie de oameni care merg la aceste festivaluri. Se duc peste tot, se duc de 50 de ori, încep să cunoască lumea. În felul acesta, obţin nişte premii care... cât sunt de importante!? Cert este că, la o carieră de aproape 60 de filme, nu ştiu dacă am fost la patru festivaluri.

AGERPRES: Spuneţi că cinematografia românească a intrat într-o "criză", dar în fiecare an, pare să mai apară un nou festival de film.
Sergiu Nicolaescu: Acum, ceea ce se petrece în România e o batjocură. Sunt, în clipa de faţă, circa 20-30 de festivaluri în România. Păi aşa sunt şi alea din străinătate, să ne fie clar. Am luat un premiu pe nu ştiu unde, dar nu ştie nimeni de festivalul respectiv. Filmele mele au fost la festivaluri, dar fără mine. De pildă, îmi aduc aminte că ieşise filmul "Mihai Viteazul" şi mi-au spus toţi: te duci la Moscova. Pe vremea aceea, cel mai important festival era Moscova. Pe urmă, venea Cannes, pe urmă Karlovy Vary şi aşa mai departe. Noi aveam un solitar festival, la Mamaia. M-am dus la Moscova şi ministrul de acolo care a vorbit direct cu ministrul nostru şi i-a spus că filmul meu o să ia sigur un premiu. Şi m-am dus. Era o sală de 5.000 de locuri, plină, cu un ecran mare. Începe filmul şi sare peste o bobină în care era cucerirea Moldovei. Şi în momentul ăla, eu i-am spus ambasadorului: "Domnule ambasador, au sărit bobina cu Moldova". "Nu se poate", spune el. "Ba se poate. Uitaţi, sunt actorii aici", i-am spus. Era şi Amza Pellea şi mai erau şi alţii. Ambasadorul s-a ridicat şi a plecat cu soţia împreună şi m-am luat după el. La un ocazie dat, m-am gândit şi i-am spus: "Domnule ambasador, eu înţeleg că dvs. plecaţi, dar eu sunt regizorul filmului. Eu mă duc şi fac scandal". M-am urcat sus la proiecţie, am intrat cu forţa şi am descoperit că un aparat era rece într-un şir de aparate calde toate şi unul mergea. Am apăsat pe buton, un buton roşu, şi s-a oprit. Am apăsat pe cel care era rece apoi şi a pornit, s-a reluat filmul. Mulțimea a aplaudat. Şi în momentul ăla, a doua zi am luat avionul şi m-am întors. Filmul a luat un premiu, dar nu cel care era prevăzut, pentru că făcusem scandal. E bine că se merge la festivaluri, dar ca un film să facă festivaluri, fără ca înainte să ruleze în România, aşa ceva nu există. Deci asta este o găselniţă a noii generaţii, noul "val", o găselniţă incredibilă. Un film trebuie să aibă premiera în ţara lui şi pe urmă să vedem unde merge şi la care merge.

AGERPRES: Sunteţi de acord cu expresia "noul val cinematografic românesc"?
Sergiu Nicolaescu: E natural să fie noul val. Sigur că da. Dar, în acelaşi timp cu noul val, să nu se nască şi un alt val: expiraţii. Aşa cum au zis unii dintre ei. Adică, e ciudat la un clipă dat să te trezeşti că îţi spun unii că eşti expirat. Asta nu poate să o ştie nimeni şi eu aveam dovada că nu sunt expirat.

AGERPRES: Cum au trecut cei 20 de ani de la Revoluţie peste cultură? Care este faţa ei acum?
Sergiu Nicolaescu: E la pragul prăpastiei.

AGERPRES: Şi ce o poate salva?
Sergiu Nicolaescu: Se va salva sigur. Nu pot fi decât oamenii care salvează cultura - regizorii, pictorii, scriitori. Trebuie să lupte, să nu piardă speranţa, să nu se descurajeze. Să lucreze mai departe, cu ambiţii. Noi prin ambiţia generaţiei care a trăit în comunism am făcut carieră. Eu vorbesc de mine, am făcut o carieră internaţională.

AGERPRES: Ştiu că printre proiectele dumneavoastră cinematografice se regăseşte şi filmul "Candele de zăpadă", după un scenariu de Corneliu Vadim Tudor. În ce stadiu se află proiectul acesta?
Sergiu Nicolaescu: Este un film pe care urmează să-l fac şi care va fi un film important. Mai am încă unul, care e tot un film de război - se numeşte "Trenul morţii". Deci, cam astea vor fi viitoarele filme pe care le voi face, dacă nu se iveşte altceva.

AGERPRES: Aveţi o colecţie valoroasă de arme, în mare parte obiecte de recuzită din producţiile istorice la care aţi lucrat. Aveţi şi sabia din filmul "Mihai Viteazul"?
Sergiu Nicolaescu: Pe-aia i-am dat-o lui Amza Pellea. Eu am avut o colecţie de arme care e a mea personală, nu sunt doar cele din filme.

AGERPRES: V-aţi gândit vreodată să vă apropiaţi şi de teatru sau să regizaţi spectacole de teatru?
Sergiu Nicolaescu: Nu. Eu sunt legat numai de film. Filmul a fost şi rămâne pasiunea vieţii mele. Nu am reuşit să am familie, dar am filme. Acum regret că nu am avut familie. Cred că ăsta a fost blestemul meu - şi filmul şi faptul că nu am mai avut familie.

* * *

Sergiu Nicolaescu, care este şi preşedintele Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă din Senat, este cel mai prolific regizor român.
Filmografia sa impresionantă, neîntreruptă până în prezent, cuprinde filme la care, în afară de regizor sau co-regizor, este în egală măsură actor sau scenarist cu certe calităţi. După numărul de filme confecționate (în jur de 50 de lung-metraje), Sergiu Nicolaescu este, de departe, regizorul cel mai productiv din cinematografia autohtonă, situându-se în acelaşi timp la nivelul celor mai activi cineaşti în plan internaţional.
De-a lungul carierei, a abordat o largă arie tematică şi de gen (inclusiv filmul de actualitate, serialul de televiziune, comedia, drama psihologică), însă certa sa vocaţie se dovedeşte a fi superproducţia de inspiraţie istorică şi filmul de acţiune.
"Mihai Viteazul" (1970), "Cu mâinile curate" (1972), "Chemarea aurului" (1873), "Nemuritorii" (1974), "Un comisar acuză" (1974), "Accident" (1976), "Osânda" (1976), "Nea Mărin Miliardar" (1978), "Revanşa" (1978), "Ultima seară de dragoste" (1979), "Capcana mercenarilor" (1981), "Wilhelm Cuceritorul" (serial TV, 1981), "Ringul" (1983), "Ciuleandra" (1984), "Francois Villon - poetul vagabond" (1987), "Mircea" (1988), "Coroana de foc" (1990), "Oglinda - Începutul adevărului" (1993), "Punctul zero" (1995), "Triunghiul morţii" (1999), "Orient Expres" (2004), "15" (2005), "Supravieţuitorul" (2008), "Carol I" (2009) sunt doar câteva dintre titlurile ce se regăsesc în filmografia artistului.
Pentru anul acesta, regizorul pregăteşte o recent apărută premieră, "Poker" - o comedie după un scenariu de Adrian Lustig. AGERPRES/(Mirela Bărbulescu)

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

http://smartwoman.hotnews.ro/interviu-cu-iosif-demian-despre-cannes-oscaruri-si-scoala-romaneasca-de-film.html

INTERVIU cu Iosif Demian despre Cannes, Oscaruri si scoala romaneasca de film

Interviuri

A studiat operatoria la IATC si, inainte de a emigra in Australia (inainte de 1989), a semnat imaginea unor filme-reper ca „Nunta de piatra” sau „Apa ca un bivol negru”. Cu „O lacrima de fata”, al carui regizor a fost, a fost selectionat la Cannes in 1981. Acum este unul dintre cei mai respectati profesori de operatorie din Australia. Printre studentii sai s-a numarat si Dion Beebe („Miami Vice”, „Collateral”, „Chicago”), elegant cu Oscar pentru imaginea filmului „Memoriile unei gheise”. Din 1990 incoace Iosif Demian a revenit de multe ori in Romania, dar anul trecut motivul a fost unul special.

Iulia Blaga: Care a fost acest motiv?
Iosif Demian: Nu mai e niciun secret, au aflat si cei ce s-au bucurat c-am revenit, dar si cei care nu vad cu ochi buni dorinta mea de a face un film. M-am intors sa realizez un documentar legat de un alt film, important pentru mine: “Nunta de piatra” (n.red.- regia Mircea Veroiu si Dan Pita).
Acest documentar, care se intituleaza “Memoria de piatra” (si e construit de Fundatia Arte Vizuale), se vrea un dialog cu mine insumi, o incercare-eseu de a regasi urmele unui moment hotarator pentru multi din generatia noastra – realizarea filmelor “Nunta de piatra” si “Duhul aurului”. Ceva ne-a indemnat atunci sa ne oprim la Rosia Montana si ne-a legat destinele pentru totdeauna. Am hotarat sa ma reintorc la Rosia Montana ca sa caut acel “ceva”.
“La un clipă dat m-am oprit in fata unei porti”
Iulia Blaga: Cum a decurs reintalnirea cu Rosia Montana?
Iosif Demian: Hoinarind pe ulitele Rosiei Montane, m-am pomenit cautand elementele de decor, detaliile adaugate caselor, ulitelor, de catre cei doi scenografi – Radu Boruzescu si Helmut Stürmer, la vremea filmarilor. Fara aceste detalii, fara echipa aceea de filmare misunand in jur si, mai ales, in absenta personajelor din film, m-am simtit foarte singur.
La un moment dat m-am oprit in fata unei porti. Localnicii imi ziceau ca poarta a transformat cu anii un loc de pelerinaj pentru tineri casatoriti din toate colturile lumii. Tinerii vin si se fotografiaza in fata portii, convinsi ca le va aduce noroc in viata.
Cei mai multi habar n-au ca prin fata aceleiasi porti, cu multi ani in urma, se filma trecerea unei mirese si a unui mire, cu tot alaiul dupa ei. Incercam sa suprapun imaginea de azi a portii peste cea din memoria mea. De la o fereastra cineva m-a apostrofat, sa nu-i filmam casa sau poarta. I-am amintit de filmarile de acum patru decenii, de nuntasii ce treceau prin fata casei si de aparatul care-i urmarea de pe un travelling neobisnuit de lung.
L-am intrebat daca isi mai aduce aminte cine era la aparat. In loc de raspuns, barbatul a disparut de la fereastra. Apoi poarta s-a deschis si l-am vazut repezindu-se la mine. M-a imbratisat si a inceput sa planga. Doar atata a ingaimat: “Tu esti, Demi?” apoi, la fel de neasteptat, a luat-o la fuga inapoi in casa. A revenit, de data asta mai calm, si mi-a intins o fotografie cu mine in spatele aparatului de filmat. Purta dedicatia mea catre el, Ferko – cum ii ziceam noi. Mi-a marturisit ca in toti acesti ani a tinut fotografia alaturi de icoanele de pe perete…
Au ramas putini la Rosia Montana si si mai putini dintre cei cu care ne-am știut la filmari. in cei aproape 40 de ani scursi de atunci, multi au murit si extrem de multi au plecat. Mi-a fost greu sa recunosc copiii de atunci, azi adulti in toata firea. Eu mi-i aminteam asa cum ii vazusem prin vizorul aparatului de filmat. Ei, insa, m-au recunoscut imediat. Apoi s-a dus vorba.
Am avut parte de cateva intalniri emotionante. Rosia Montana n-a incetat sa existe. Am avut, insa, sentimentul ca ma intalneam cu un condamnat, in noaptea dinaintea executiei.
Iulia Blaga: Acum 40 de ani v-ati gandit macar o data ca lucrati la un film memorabil?
Iosif Demian: Nimeni nu poate sa spuna: “Gata, acum facem o capodopera!” sau: “Hai sa facem un film de referinta!”. Ar fi pueril. Am dat atunci tot ce aveam mai bun in noi, mai valoros. A fost o mare sansa sa ne intalnim, regizori si scenografi, operator si rapsod (n.red.- Dorin Liviu Zaharia), si sa “vibram” pe aceeasi extindere de unda. Valoarea filmului s-a nascut din suma valorilor care au contribuit la dobândirea lui, iar prietenia noastra a jucat rolul cel mai hotarator. Din pacate, o situatie similara nu ne-a mai fost data niciunuia dintre noi, niciodata de atunci.
“Rosia Montana e lasata sa moara”
Iulia Blaga: Cum vedeti faptul ca soarta Rosiei Montane e in aer?
Iosif Demian: Discutii s-au purtat tot timpul si se mai poarta. Din pacate, in tot acest rastimp Rosia Montana e lasata sa moara. E drept, au ramas doar doua tabere in disputa. Daca cei dintr-o tabara au cheltuit (si continua sa cheltuiasca) sume enorme ca sa-i mute pe localnici in alta parte, ceilalti n-au cheltuit nimic ca sa-i mute pe localnici inapoi la Rosia.
Iulia Blaga: Cand ati facut impreuna cu Dan Pita, Mircea Veroiu, Dinu Tanase &Co “Apa ca un bivol negru”, aveati constiinta faptului ca sunteti o generatie cinematografica? Va intreb si pentru ca nou val de acum e pus de unii in relatie cu valul din anii 70.
Iosif Demian: Criticii au fost aceia care ne-au coplesit cu aceste adjective. Simteau probabil nevoia sa marcheze o innoire in filmul romanesc, iar noi le-am dat ocazia. Talente au existat in Romania si vor exista mereu.
Cred ca aparitia unui nou val tine de o conjunctura favorabila. Aceste conjuncturi pot fi notate si notabile, insa nu pot fi comparate. As forta un exemplu: filmul “Avatar” a surclasat recordul incasarilor stabilit cu niste ani in urma de “Titanic”. Se face mult caz pe chestia asta dar, de fapt “se minte in favoarea adevarului”. A fost posibil deoarece, de la succesul “Titanicului” si pana azi, biletele de cinema s-au scumpit substantial. in realitate, recordul de spectatori tot “Titanicul” il detine.
Iulia Blaga: Daca n-ar fi fost comunismul, “valul vostru” ar fi fost mai consistent si mai durabil? Ati fost o generatie sacrificata?
Iosif Demian: Tot in comunism s-au facut si filmele poloneze, si cele rusesti, cehesti si unguresti. Se plangeau si cineastii unguri, rusi sau polonezi de dificultatile lor, numai ca cei care hotarau soarta filmelor lor aveau o alta sira a spinarii decat cei care hotarau la noi. Nu, nu cred ca am fost o generatie sacrificata, mai degraba una ghinionista. Sa nu uitam un alt amanunt: cinemaul este o arta subversiva. Comunismul i-a priit. Dovada: majoritatea filmelor de azi continua sa se adape tot din acele vremuri.
“Am plecat la Cannes cu un frac imprumutat din garderoba Buftei”
Iulia Blaga: In 1982, filmul regizat de Dumneavoastra, “O lacrima de fata”, rata la mustata Premiul “Caméra d’Or” la Cannes, unde va duseserati fara niciun ban, pentru ca statul nu dadea valuta in acest gen de deplasari. Ce amintiri aveti de pe Croazeta?
Iosif Demian: Am plecat la Cannes cu un frac imprumutat din garderoba Buftei. La festival am creat ca fracul avea pe spate doua gauri si pete de vopsea rosie. Fusese folosit in filmele cu comisarul Miclovan ale lui Sergiu Nicolaescu. N-am avut de ales, l-am imbracat asa cum era. Pe scarile ce urcau spre palatul festivalului, cineva m-a batut pe umar si mi-a zambit admirativ (din cauza fracului). Era Charles Aznavour. La Cannes m-am simtit umilit si fericit in aceeasi masura. Cum la vremea aceea nu ma gandeam sa raman in Occident, castigand si revenind in tara, premiul n-ar fi insemnat, profesional vorbind, mare lucru. De fapt, prezenta mea si a filmului in Selectia Oficiala, precum si sansa de a castiga n-au fost nici macar mentionate de media sau de vreuna dintre publicatiile romanesti ale vremii.
Iulia Blaga: De ce?
Iosif Demian: N-a existat un pretext anume. Cei in masura s-o faca, intrebati ulterior, s-au mirat si au ridicat din umeri. M-a durut mai rau faptul ca celui care venise din componentă festivalului sa faca selectia pentru editia urmatoare i s-a ascuns ca aveam terminat un alt film de-al meu, “Baloane de curcubeu”. Sa mai adaug faptul ca atunci, conform regulamentului festivalului, facand parte din Selectia Oficiala a unui an, erai automat invitat sa participi in anul urmator?
“Studentii romani sunt mai bine pregatiti decat australienii”
Iulia Blaga: Va invit sa vorbim si despre viata Dumneavoastra de la antipozi. Ati emigrat cu familia in anii 80 si predati imagine de film la Sydney. Mi-ati spus ca sunteti curtat acum de trei scoli de film. V-a fost greu sa va impuneti?
Iosif Demian: Am facut numeroase in acesti ani. in Australia m-am bucurat de un respect deosebit inca din prima zi. Au contat enorm experienta si expertiza profesionala cu care veneam. Tot ce stiam invatasem de nevoie in anii debutului, dar avusesem si sansa unor profesori de exceptie. A trebuit sa plec ca sa apreciez scoala romaneasca la adevarata ei valoare.
“Pe studentii romani i-am simtit abatuti, fara entuziasm, dezbinati”
Iosif Demian: La mai putin de un an de cand am ajuns in Australia deveneam seful catedrei de imagine de la scoala nationala australiana de film. Fostii mei studenti si-au castigat consacrarea. Dintre ei, Dion Beebe are deja un Oscar (pentru “Memoriile unei gheise”) si a lucrat anul trecut la un film de referinta, “Nine”, iar Warwick Thornton a castigat cu “Samson and Delilah” Caméra d’Or la Cannes, in 2009.
Pentru ca traim febra Oscarurilor 2010, o sa amintesc faptul ca la fiecare inceput de an ii pun pe noii mei studenti sa-si scrie “speech”-ul de multumire pentru seara cand, in viitorul lor profesional, vor castiga poate pretiosul trofeu. Sigur, multi se fastacesc, se amuza, altii o fac cu seriozitate.
Dion Beebe, tin minte, i-a adus multumiri mamei sale si, culmea, a facut-o la fel si cand a primit trofeul pentru “Memoirs of a Geisha”. De fapt, la vremea studentiei Dion nu era cu nimic mai special decat ceilalti, as zice din contra. Era tenace si docil in acelasi timp.
Iulai Blaga: Adica studentii Dumneavoastra sunt mai buni decat cei din Romania?
Iosif Demian: Am sa va surprind: profesional, studentii romani sunt mult mai bine pregatiti. In schimb, cu cateva exceptii, pe romani i-am simtit abatuti, fara entuziasm, dezbinati. Sper sa fi fost doar o impresie de moment. Daca ai talent si har, azi poti avea aceleasi sanse, nu mai conteaza unde te-ai nascut.
Iulia Blaga: Cinematografia romana bubuie si la antipozi?
Iosif Demian: N-as zice. Sydney nu are nici macar o cinemateca. Exista, in schimb, o retea de sali de cinema cu diferite profiluri. Australia ramane o ”colonie culturala” americana. Sa vezi filme europene, de exemplu, trebuie sa cauti mult. Trebuie sa cauti si mai mult ca sa dai de un film romanesc. Din pacate, asta e soarta filmelor care vor “sa ofere” ceva deosebit, indiferent de unde ar veni.
Iulia Blaga: Revenind in fiecare an in Romania, cum percepeti schimbarile?
Iosif Demian: Multe se modifica in bine dar, din pacate, democratia si prosperitatea sunt prost intelese. Colorit balcanica e mult mai pronuntata. Am simtit o anume promiscuitate profesionala, mi s-au povestit multe despre o stare generala de coruptie.
Mizeria, acolo unde mai exista, e rezultatul unor întocmai stari. incercand sa fac film, am conceput ca cenzura continua sa existe si ca e mult mai eficace. Pe vremuri, cenzura era motivata de ideologia vremii, cea comunista. Azi, ea e dictata de interese de grup, de vanitati si de orgolii.
Fiind nascut la Oradea, Bucurestiul a insemnat debutantul meu exil. in Australia, eu si familia mea am trait si muncit cea mai lunga perioada a vietilor noastre. Cand pleci, iei cu tine locul care ti-a dat viata si te-a format. si cu cat pleci mai departe cu atat apreciezi mai mult tot ce ai lasat in urma ta.
Oscar – pronosticurile lui Iosif Demian
Iosif Demian:
Face senzatie si va conta la voturi faptul ca James Cameron se afla in competitie cu fosta lui nevasta.
Referitor la Oscaruri am si eu teoria mea. Vedem, de pilda, la televizor reclama unui ceai minune: daca-l bei, slabesti 12kg intr-o saptamana. stim ca reclama e mincinoasa, dar o acceptam ca pe un lucru firesc. La fel, politicienii promit, noi stim ca mint si totusi ii votam.
Despre Oscar credem ca voturile filmelor castigatoare sunt date de majoritatea celor peste 3.700 de membri ai Academiei Americane care, cu totii, au vazut toate filmele. Stim ca nu-i adevarat, nu ne supara manipularile din culise si, in final, confundam statueta cu valoarea absoluta.
Pentru mine Oscarul e o loterie, iar acum, cu 10 nominalizari, loteria e si mai mare. Numai cine nu joaca nu poate castiga.
Iata “numerele” mele castigatoare:
Best Picture: “Avatar” (pentru ca se premiaza jucaria – efectele 3D si nu valoarea absoluta a operei cinematografice. Oare cand va figura printre nominalizari si un film din sectiunea foreign-language films?)
Best Director: Kathryn Bigelow (pentru ca filmul nu e rau de loc si pentru ca ea e fosta sotie a lui Cameron)
Best Actor: Jeff Bridges (il votezi chiar si dupa cum arata, chiar daca-l vezi trecand strada)
Best Actress: Sandra Bullock (nici macar nu e trebuință s-o vezi trecand strada)
Celelalte statuete se pot da prin tragere la sorti. Daca e loterie, loterie sa fie…